DESCOPERĂ: Vezi proiectele agenției de publicitate Studio 157!

Bihor

Centrul Cultural multifuncțional Bihor va fi proiectat de subsidiara unei firme de arhitectură din Italia. Vezi cum va arăta! (FOTO)

Stefano Pozzi & Partners SRL, subsidiara din România a unei firme de arhitectură italiene ai cărei specialiști au lucrat cu proiectantul celui mai mare complex cultural din Roma, Auditorium Parco della Musica, va proiecta și Centrul Cultural multifuncțional al județului Bihor, ce va fi construit în zona unde funcționează și Muzeul Țării Crișurilor și Biblioteca Județeană.

Anunțul a fost făcut vineri de Călin Gal, vicepreședintele Consiliului Județean responsabil cu realizarea proiectului din fonduri europene nerambursabile, într-o conferință de presă pe care a susținut-o împreună cu președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, în calitate de președinte al comisiei care a jurizat soluțiile de proiectare propuse de cinci firme de specialitate.

După cum BIHOREANUL a mai scris, pe 18 octombrie anul acesta CJ Bihor a lansat un concurs internațional în acest scop, încheiat chiar vineri dimineață prin desecretizarea soluției câștigătoare.

Firma Stefano Pozzi & Partners SRL, înregistrată în Brașov, a obținut 72,4 puncte, cel mai mare punctaj din concurs (vezi în galeria foto soluția propusă), astfel că va fi premiată cu valoarea contractului de proiectare, în limita a 3% din valoarea devizului estimativ general al proiectului, conform unei grile de evaluare care a ținut cont de creativitate, originalitate și calitate arhitecturală, urbanistică, funcțională și peisagistică, de viabilitatea, raționalitatea și sustenabilitatea proiectului, de conformarea la tema de proiectare și de calitatea și claritatea prezentării proiectului.

Pe locul al doilea la concursul internațional de soluții organizat de Consiliul Județean s-a clasat societatea de arhitectură Atelier MASS din Cluj (foto jos), care va fi premiată cu 40.000 lei.

Pe al treilea loc, s-a clasat societatea Mladin Workshop for Architecture (foto jos), firmă cu sediul în Aleșd, care va fi recompensată cu 20.000 lei.

Centrul Cultural multifuncțional al județului va fi construit pe o suprafață de 4.000 – 4.500 metri pătrați și va avea două săli de spectacole, dintre care cea principală cu o capacitate de 1.000 – 1.200 locuri, urmând să găzduiască spectacole, concerte, expoziții și conferințe. Edificiul va fi realizat cu fonduri europene nerambursabile dintr-un program transfrontalier ce permite Consiliului Județean Bihor să acceseze în acest scop 15 milioane euro.

Potrivit președintelui CJ Bihor, administrația județeană vrea ca până ala jumătatea anului viitor proiectul tehnic al viitorului edificiu să fie finalizat și să fie lansată licitația pentru execuție, construcția urmând să înceapă cu finanțare proprie, iar apoi cheltuielile județului să fie decontate din fondurile europene nerambursabile. 

Vezi galeria de imagini!

Știre preluată de pe ebihoreanul.ro

Related posts
BihorMeteoNews

Zăpada mieilor: Bihorenii s-au trezit cu grădinile „albite”. La munte, este cod galben de ninsoare! (FOTO)

NewsBihorCovidOradeaSpital

Judeţeanul municipal: S-au ridicat restricţiile, se unifică spitalele! Mega-Judeţeanul din Oradea va fi condus de dr. Carp

NewsBihor

Centura Beiușului va fi prelungită cu un nou drum județean, de doi kilometri

BihorNews

Câţi şi cum (mai) suntem? În curând începe primul recensământ digital al populaţiei şi locuinţelor, inclusiv în Bihor

Sign up for our Newsletter and
stay informed

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *