DESCOPERĂ: Vezi proiectele agenției de publicitate Studio 157!

NewsOradea

Crăciun cu straie noi: “Supercoroana” Oradiei şi alte decoraţiuni de sărbătoare au fost instalate în oraş (FOTO)

“Supercoroana”, simbolul folosit pentru a promova brandul Oradiei, face parte pentru prima oară din mulţimea de ornamente care vor înfrumuseţa centrul urbei în perioada sărbătorilor de iarnă.

De altfel, toate decoraţiunile de Crăciun sunt unele noi, serviciul de iluminat festiv fiind asigurat, începând din acest an, de Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea, şi nu de Luxten.

În 2021, doar zona centrală a Oradiei va îmbrăca straie de sărbătoare, la luarea deciziei ţinându-se cont de faptul că în România sunt în vigoare reguli privind carantina de noapte, dar şi faptul că pe unele bulevarde ale oraşului se fac lucrări, iar împodobirea lor ar fi fost inutilă. 

În schimb, ADLO a investit 550.000 de lei în împodobirea unor zone centrale şi circulate: Piaţa Unirii, podul Sfântul Ladislau, respectiv străzile Vasile Alecsandri, Libertăţii, Iosif Vulcan şi Republicii.

De altfel, strada Libertăţii va avea în premieră decoraţiuni de Crăciun pe porţiunea de promenadă (foto) finalizată recent pe lângă malul Crişului Repede. Pentru acea zonă au fost alese ghirlande feerice, în vârf cu câte o coroană.

În Piaţa Ferdinand, şi aceasta recent amenajată, autorităţile au montat chiar pe platoul din faţa Teatrului, un banner luminos (foto) de mari dimensiuni în forma anului ce urmează, 2022, iar pe pietonala Republicii mai multe ghirlande, dar şi mesajul “La mulţi ani!”. 

O altă noutate este că atât pe Podul Ladislau, cât şi pe str. Vasile Alecsandri (foto) a fost suspendată, în mai multe locuri, “supercoroana”, adică simbolul ales în 2019 de autorităţile locale pentru promovarea Oradiei în ţară şi în străinătate. “Supercoroana” este un simbol multicolor ce alătură cinci coroane – între care una pentru trecutul istoric al urbei, una care aminteşte că Oradea este oraşul regilor şi una care să marcheze patrimoniul Art Nouveau – şi o inimă “pentru oamenii acestui oraş”. 

De asemenea, în Piaţa Unirii a fost înălţat un nou brad, de 15 metri, care, zic autorităţile, va fi ornat cu fundă roşie. Tot în piaţa centrală a oraşului, care va găzdui Târgul de Crăciun, au fost suspendate mai multe ghirlande luminoase. 

În anumite puncte ale zonei centrale vor fi montate, în zilele următoare, şi figurine 3D de sezon, cum ar fi cizma lui Moş Crăciun, soldăţei sau Moş Crăciun cu felinar. 

Conform municipalităţii, luminiţele şi ghirlandele de sărbătoare vor fi puse în funcţiune începând din 3 decembrie, când se va deschide şi Târgul de Crăciun.

 Vezi galeria de imagini!

Știre preluată de pe ebihoreanul.ro

Related posts
NewsOradea

Constructorii pregătesc înierbarea liniei de tramvai din zona Nufărul-Cantemir (FOTO)

NewsOradeaVideo

Centrul Oradiei s-a umplut de bucurie şi culoare! (FOTO/VIDEO)

NewsSport

Liga Campionilor: Real Madrid a câștigat pentru a 14-a oară trofeul european

OradeaNewsVideo

Orădeanul Darius Mabda a câștigat „Românii au talent”! (FOTO / VIDEO)

Sign up for our Newsletter and
stay informed

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *