DESCOPERĂ: Vezi proiectele agenției de publicitate Studio 157!

NewsCovid

Florin Cîțu anunță o intensificare a controalelor: Nu este posibil ca o mână de oameni să îi pună în pericol majoritatea

Premierul Florin Cîțu susține că a discutat cu autoritățile centrale și locale pentru înăsprirea controalelor, asta pentru că actualele restricții nu sunt respectate. Premierul arată că s-ar putea ține pandemia sub control dacă oamenii ar respecta restricțiile, fără a fi nevoie de măsuri noi.

”Am continuat ieri discuțiile cu reprezentanții autorităților locale – primari ai municipiilor și președinți ai Consiliilor Județene. Suntem preocupați cu toții să protejăm sănătatea și viața cetățenilor, să menținem economia deschisă. Sunt obiective comune, asumate responsabil și determinat, indiferent de formațiunile politice din care facem parte.

Am făcut apel la reprezentanții autorităților locale să se implice în continuare în aplicarea cu fermitate a actualelor măsuri de protecție sanitară, în derularea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 și în informarea corectă a oamenilor.

Ar fi suficientă respectarea strictă a actualelor măsuri – purtarea măștii sanitare în spații publice, distanțarea, evitarea aglomerației – în paralel procesul susținut de vaccinare pentru a nu fi necesare alte decizii restrictive la nivel local sau carantinarea zonală pentru limitarea răspândirii virusului.

Am analizat cu primarii și președinții Consiliilor Județene soluțiile pentru ca pe stradă, în mijloacele de transport în comun, în magazine sau piețe, în școli sau la locul de muncă, toți cetățenii să-și protejeze sănătate și să nu îi pună în pericol pe cei din jur. Nu este permis ca o mână de oameni care încalcă normele sanitare și legea să pună în pericol viața și sănătatea majorității cetățenilor.

Reprezentanții instituțiilor statului – polițiștii, jandarmii – vor fi în mijlocul oamenilor și vor face verificări pentru ca legea să fie respectată. Nu facem excepții. Nimeni nu este mai presus de lege.

În paralel, vom crește capacitatea de vaccinare, astfel încât, la jumătatea lunii aprilie să ajungem la efectuarea zilnică a 100.000 de doze și să pătrundem mai mult în zonele rurale sau greu accesibile, cu centre mobile de vaccinare.

Înțeleg efortul făcut de toată lumea în această perioadă, însă este nevoie să continuăm pentru că în următoarele 2 luni cele câteva milioane de doze de vaccin care vor ajunge în România vor fi decisive pentru a depăși cu bine pandemia.”, scrie Florin Cîțu.

Știre preluată de pe stiripesurse.ro

Related posts
BihorNewsOradea

Începe șantierul unui nou lot al autostrăzii A3, între Oradea - Cluj-Napoca

News

Ancheta care CUTREMURĂ Germania - Elita politică și financiară, prinsă într-un SCANDAL imens

News

Tesla ajunge și în România: stație de încărcare Supercharger, deschisă în București

NewsPolitică

Orădeanca Ioana Mihăilă, în calcule ca ministru al Sănătății

Sign up for our Newsletter and
stay informed

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *