DESCOPERĂ: Vezi proiectele agenției de publicitate Studio 157!

Economiclifestyle

Ozonizarea – cea mai eficientă soluție de dezinfectare și dezodorizare. Cum puteţi beneficia de un spaţiu fără virusuri şi bacterii

Una dintre lecţiile pe care le-am învăţat în această perioadă a pandemiei de coronavirus este, cu siguranţă, cea a grijei faţă de sănătatea noastră şi a celor apropiaţi. Suntem mai atenţi cu noi înşine, cu igiena şi sănătatea noastră. Încercăm să eliminăm orice potenţial risc de îmbolnăvire, iar pentru asta ne îngrijim ca orice lucru sau spaţiu pe care îl folosim să ne ofere condiţiile igienice de care avem nevoie.

Uşor de spus, nu atât de simplu de făcut. Am putea să ne punem noi să igienizăm, să curăţăm, să dezinfectăm. Ne informăm de pe internet sau de la prieteni, batem magazinele în căutarea substanţelor pe care le credem utile şi consumăm timp şi nervi ştergând, lustruind, spălând. Chiar şi aşa, nu avem garanţia că măsurile noastre chiar au efect. Nu avem cum să le ştim pe toate.

De aceea există specialişti care ştiu ce tratamente sunt necesare şi utile pentru dezinfectarea şi igienizarea unor spaţii şi lucruri. Cei care oferă garanţia că virusurile, bacteriile şi mucegaiul stau departe de casa noastră ori de spaţiile în care muncim. Şi care vin cu soluţii de calitate, ecologice, la preţuri decente, adaptate fiecărui caz în parte.

O astfel de soluţie este ozonizarea.

Tratamentul cu ozon, eficient în distrugerea virusurilor, bacterilor şi mucegaiului

Ozonul este cel care protejează Pământul de radiaţiile ultraviolete dăunătoare. În plus, purifică aerul, apa şi hrana pe care o mâncăm.

Ozonul este cel mai puternic oxidant si dezinfectant comercial pe care omul îl are la îndemână. Folosit de mult timp în terapiile medicale, ozonul şi-a demonstrat remarcabilele calităţi bactericide, virucide şi anti-mucegai.

Din aceste motive, ozonizarea sau tratamentul cu ozon este, probabil, cea mai eficientă soluție de dezinfectare, igienizare și dezodorizare. Poate fi aplicată în orice spaţiu, indiferent de destinaţie: de locuit, comercial sau în şcoli.

Tratamentul este aplicat cu ajutorul generatoarelor de ozon, care produc acest gaz prin descărcare electrică. Este 100% ecologic pentru că după folosire se descompune doar în oxigen, iar pentru utilizarea lui nu sunt adăugate alte substanţe chimice.

Fiecare centimetru pătrat dintr-o încăpere este dezinfectat prin această metodă, pentru că ozonul intră în contact cu toate suprafeţele, chiar şi cele greu accesibile, fără a le afecta şi fără a lăsa urme. Gazul acţionează asupra microorganismelor în aer sau de pe lucruri, dezinfectând totul. În plus, pătrunde şi în textile, ceea ce face ca şi perdelele, saltelele, canapelele ori chiar hainele de pe cuier să fie igienizate şi dezodorizate.

Ozonizarea elimină pericolul reprezentat de bacterii şi virusuri. E o modalitate eficientă şi sigură de a elimina mirosul de animale, de mâncare sau de igrasie şi elimină sporii. Chiar dacă nu rezolvă definitiv problema mucegaiului, tratamentul alungă mirosul specific al acestuia şi, aplicat constant, previne apariţia ciupercii. Veţi avea astfel spaţii aerisite, care vă vor întâmpina cu un miros plăcut.

Ozonizarea – soluţia ideală pentru locuinţe, magazine, birouri ori depozite

Tratamentul cu ozon este eficient şi în cazul spaţiilor comerciale, depozitelor şi birourilor, unde tocmai acest miros specific, ca după o ploaie de vară, pe care îl lasă ozonizarea reprezintă o invitație adresată clientului de a mai rămâne și de a reveni. În plus, contribuie la instalarea unei atmosfere plăcute pentru toţi cei care îşi desfăşoară activitatea în aceste spaţii, eliminând mirosurile de igrasie, mucegai, transpiraţie, mâncare sau WC.

De ozonizare pot beneficia şi saloanele de înfrumuseţare, acolo unde regulile de igienă sunt mereu importante. Tratamentul este indicat şi chiar necesar în cazul şcolilor sau grădiniţelor, colectivităţi în care răspândirea virusurilor este mult mai rapidă decât în atmosfera exterioară.

Pentru igienizarea completă a unui spaţiu, specialiştii recomandă şi întreţinerea constantă, la un interval de 6 luni, a instalațiilor de aer condiționat. Ozonul oferă o curăţare eficientă a acestor aparate, prin capabil să distrugă bacteriile şi acarienii din interiorul instalaţiei şi de pe tubulatura acesteia. Este eliminată în acest fel inclusiv Legionella, bacterie care provoacă o formă gravă de pneumonie.

Acelaşi tratament poate fi aplicat şi instalaţiilor de climatizare din autoturisme, prin curăţarea cărora sunt eliminate mirosurile neplăcute impregnate în tapiteria acestuia.

Ozonizarea este o soluție la îndemâna tuturor. Cei care doresc să se bucure de toate beneficiile tratamentului cu ozon pot apela la Best Ozoned House. Specialiştii companiei vă vor oferi soluţii de calitate, adaptate specificului spaţiilor pe care le deţineţi. Serviciile Best Ozoned House pot fi rezervate la numărul de telefon +40 756 509 044.

Related posts
lifestyle

Fațete dentare e-max – soluția fără durere și durabilă pentru un zâmbet strălucitor

businessEconomic

Ce firmă îți faci? PFA sau SRL?

businessEconomicoradeaRevista urbbusVideo

Lecția de business - Cristel Bodea

businessEconomic

Executarea silită – tot ce trebuie sa stii despre acest subiect

Sign up for our Newsletter and
stay informed

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *