DESCOPERĂ: Vezi proiectele agenției de publicitate Studio 157!

News

Regele Charles al III-lea: Primul fiu al Reginei Elisabeta a devenit monarhul Marii Britanii (VIDEO)

Prințul de Wales a devenit noul monarh al Marii Britanii, care va domni cu numele Regele Charles al III-lea, după moartea mamei sale, Regina Elisabeta a II-a, joi după amiaza, la Castelul Balmoral din Scoția. 

„O mamă mult iubită”

După anunțul oficial al Palatului Buckingham privind decesul celui mai longeviv monarh din istoria Marii Britanii, care a purtat coroana vreme de 70 de ani, noul rege, Charles (73 de ani), a transmis un mesaj înduioșător. 

„Decesul iubitei mele Mame, Majestatea Sa Regina, este un moment de tristețe nemărginită pentru mine și pentru toți membrii familiei. Deplângem profund dispariția unui Suveran atât de prețuit și a unei Mame mult iubite. Știu că pierderea ei va fi resimțită în toată țara, în rândul Teritoriilor și Commonwealth-ului, dar și de o mulțime de oameni din lumea întreagă. În această perioadă de doliu și schimbare, familia mea și cu mine vom fi consolați și încurajați de respectul și afecțiunea care i-au fost purtate Reginei”, se arată în mesajul noului monarh al Marii Britanii. 

Liz Truss: „God save the King!”

Liz Truss, noul premier al Marii Britanii, a fost prima care a dezvăluit că noul rege va purta numele Regele Charles al III-lea, la cârma monarhiei britanice. Prințul William va deveni, conform cutumelor, prinț de Wales, primul în linia de succesiune la tron. 

„Regina Elisabeta a II-a a fost piatra de temelie pe care s-a construit Marea Britanie modernă. Avem țara extraordinară de azi datorită ei. (…) Era spiritul Marii Britanii. Și acel spirit va dăinui. A fost cel mai longeviv monarh al nostru și este o realizare extraordinară să ne ghideze cu atâta demnitate și grație vreme de 70 de ani. (…) A fost iubită și admirată de oamenii din Regatul Unit și din toată lumea. A fost o inspirație pentru mine și pentru mulți britanici”, a spus noul premier. 

De asemenea, Liz Truss a transmis un prim mesaj de solidaritate și loialitate pentru noul rege al Marii Britanii.

„Este o pierdere profundă, dar Regina Elisabeta a II-a lasă în urmă o moștenire importantă. Astăzi, coroana trece – așa cum s-a întâmplat pentru mai bine de 1.000 de ani – la noul nostru monarh, noul nostru șef al statului, Majestatea Sa, Regele Charles al III-lea. Alături de familia regelui, jelim pierderea mamei sale. Dar în timp ce deplângem, trebuie să ne unim ca popor să-i fim alături și să-l ajutăm să ducă imensa responsabilitate pe care o poartă pentru noi toți. Îi oferim loialitatea și devotamentul nostru. Cu terminarea celei de-a doua ere elisabetane, începem o nouă eră în istoria magnifică a țării noastre – așa cum și-ar fi dorit Majestatea Sa – spunând cuvintele, „God Save the King” (Dumnezeu să-l aibă în pază pe rege!)”, a spus Liz Truss. 

Un admirator al României 

Este cunoscut faptul că noul rege al Marii Britanii are legături strânse cu România, el deținând mai multe proprietăți aici și promovând deseori frumusețile, tradițiile și produsele din țara noastră.

„Genealogia arată că Vlad Ţepeş îmi este strămoş, deci mă leagă ceva de ţara asta”, îi spunea cu mai mulți ani în urmă Prințul Charles lui Charlie Ottley, în documentarul „Wild Carpathia”.

De-a lungul anilor a vizitat deseori țara noastră, cel mai recent în luna mai a acestui an, când s-a dus pe domeniile sale din Covasna, dar și la București, unde a fost primit la Palatul Cotroceni de președintele Klaus Iohannis și la Palatul Elisabeta de Margareta, Custodele Coroanei române. 

Știre preluată de pe ebihoreanul.ro

Related posts
EMTEuropaEvenimenteItaliaNewsTurism

Conferința dedicată hotelierilor români, în Italia - Oportunitatea inedită de a accesa un potențial de peste 10 milioane de viitori clienți

BihorEMTEuropaItaliaNewsOradeaTurism

Oradea promovează serviciile de wellness și spa la European Medical Tourism Fair 2023, Chianciano, Italia

NewsOradeaVideo

Festivități de Ziua Oradiei: „Să sărbătorim zilnic ziua orașului!”, a îndemnat primarul Florin Birta (FOTO/VIDEO)

News

Soluții durabile și sigure pentru protecția proprietății tale – oferite de Matprod Steel, liderul pieței românești de plasă împletită

Abonați-vă la Newsletter-ul nostru și stai informat

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.