DESCOPERĂ: Vezi proiectele agenției de publicitate Studio 157!

OradeaNewsVideo

Totuși, se poate! Constructorii au montat peste noapte 16 stâlpi de iluminat în bulevardul Nufărul – Cantemir ca să nu afecteze traficul (FOTO / VIDEO)

Constructorii au montat în noaptea de marţi spre miercuri 16 stâlpi de iluminat şi suportul firului de contact de-a lungul liniei de tramvai în bulevardul Nufărul – Cantemir.

Montați peste noapte

Amplasarea stâlpilor s-a făcut peste noapte pentru ca şantierul să nu afecteze circulaţia tramvaielor şi traficul auto. “Am început în jurul orei 23:30. Am oprit curentul când ultimul tramvai a ajuns în depou şi l-am repornit în jurul orei 4 dimineaţa, când am terminat, pentru că primul tramvai trebuia să iasă pe traseu la ora 4:30”, a declarat pentru BIHOREANUL, inginerul Adrian Blaga, manager de proiect în cadrul Drumuri Bihor.

În cinci-şase ore, muncitorii au amplasat 16 stâlpi cântărind o tonă fiecare, pe tronsonul delimitat de străzile Arieşului şi Jean Jaurès.

“Adevărul este că şi pentru noi a fost mai comod să lucrăm noaptea, pentru că am putut opri curentul pe firul de contact fără să oprim circulaţia tramvaiului şi să intervenim de pe carosabil fără să dăm traficul auto peste cap”, a spus inginerul.

Lucrările vor continua la noapte cu montarea a încă 12 stâlpi de iluminat aflaţi în curtea societăţii, urmând să fie reluate săptămâna viitoare după sosirea unui alt transport cu încă 24 de stâlpi.

Stâlpi cu videocamere și priză…

În total de-a lungul liniei de tramvai vor fi montaţi circa 200 de stâlpi cu o înălţime de 12 metri.

Stâlpii de culoare neagră, după modelul celor din zona centrală, vor susţine corpurile de iluminat şi firul de contact al tramvaiului, în vreme ce reţelele de telefonie vor fi coborâte în subteran. Aceştia vor fi dotaţi cu camere de luat vederi şi prize electrice pentru utilajele municipalităţii.

Amenajarea bulevardului Nufărul – Cantemir a început dinspre sediul Direcţiei Agricole şi avansează către ieşirea din oraş.

Finanţată din fonduri europene, modernizarea vizează reabilitarea a 2,5 kilometri de drum, 6 kilometri de trotuar, 2 kilometri de pistă pentru biciclete şi 4,8 hectare de spaţii verzi.

Lucrările sunt executate de o asociere de firme reprezentată de Drumuri Bihor, din care mai fac parte Trameco şi Drum Asfalt, pentru suma de 50 milioane lei, fără TVA.

Știre preluată de pe ebihoreanul.ro

Related posts
NewsOradea

Blocaţi în stâlp: Lucrările de reabilitare a unei străzi din Oradea s-au oprit într-un stâlp (FOTO)

OradeaNews

S-o vedem şi noi. Se testează posibile soluţii de iluminare a Pieţei Unirii din Oradea (FOTO)

News

Atenţie, şoferi! Noi reguli de depăşire a bicicliştilor

OradeaNews

Acces gratuit! Turnul Primăriei Oradea a fost redeschis publicului după doi ani de șantier (FOTO / VIDEO)

Sign up for our Newsletter and
stay informed

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *