DESCOPERĂ: Vezi proiectele agenției de publicitate Studio 157!

NewsLifestyleOradea

Un altfel de Crăciun: Anul acesta, orădenii vor avea parte de o ediţie atipică a Târgului de Crăciun

După un an de pauză, cauzată de ştiţi voi ce, Târgul de Crăciun face un come-back în agenda publică a Oradiei.

Ediţia din acest an va fi deosebită de altele, căci se va ţine cu respectarea mai multor restricţii. Vor lipsi concertele, cel puţin cele “mari”, care în vremuri pre-pandemice adunau în centrul oraşului mii de orădeni. Chiar şi aşa, atmosfera feerică a sărbătorilor nu va lipsi, fiind creată cu ajutorul lui Moş Crăciun, al unui brad impunător şi al unor “personaje” care vor poposi pentru prima oară în centrul urbei… 

“Chiar şi cu restricţii…”

Târgul de Crăciun 2021 se va desfăşura în perioada 3 decembrie – 2 ianuarie, în Piaţa Unirii, fiind organizat de municipalitate, prin Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (APTOR). 

În acest an, la târg vor putea lua parte doar persoanele vaccinate anti-Covid cu schema completă şi cele care s-au vindecat, aflate între a 15-a şi a 180-a zi de la confirmarea infecţiei. Spaţiul delimitat pentru a primi oaspeţi va putea fi folosit doar până la 30% din capacitate. Astfel, se vor crea fluxuri de intrare şi ieşire, iar vizitatorii vor trebui să prezinte certificatul verde înainte de a intra la târg. Sunt exceptaţi copiii cu vârste de până la 12 ani. 

“Chiar şi cu restricţii, ne bucurăm că avem oportunitatea să organizăm evenimentul. Vrem să animăm oraşul şi să le facem o bucurie locuitorilor”, spune Alina Toie (foto), directorul general al APTOR. 

Cu trenuleţ, fără patinoar 

Piaţa Unirii va fi împărţită astfel încât să se asigure spaţiu suficient pentru amplasarea a 39 de căsuţe din lemn, decorate de sărbătoare, de unde vor putea fi cumpărate diverse suveniruri, obiecte de artizanat, jucării şi alimente specifice (produse locale, produse bio etc.). De asemenea, vor fi deschise 10 food truck-uri, precum şi căsuţe cu ceai cald, vin, cozonaci secuieşti. 

Pentru cei mici vor fi aduse un carusel şi un trenuleţ. De asemenea, la târg va fi deschisă şi căsuţa lui Moş Crăciun, unde va sosi chiar bătrânul de la Polul Nord pentru a se întâlni cu cei mai mici dintre orădeni. 

În schimb, spre dezamăgirea multora, în Piaţa Unirii nu va mai fi amenajat un patinoar. Alina Toie spune că, reglementările în vigoare permiţând doar 10 persoane în acelaşi timp pe patinoar, adresabilitatea ar fi destul de mică. Principalul motiv a fost însă nevoia de a asigura spaţii generoase pentru fluxurile de circulaţie, or patinoarul ar fi ocupat o bună parte din piaţă. 

Colinde ad-hoc 

Pentru a crea atmosferă, organizatorii vor difuza muzică ambientală specifică sărbătorilor de iarnă, dar, cel puţin deocamdată, din program lipsesc concertele, susţinute în alţi ani de invitaţi ca Andra, Ştefan Hruşcă şi Mircea Rusu. 

La momentul planificării târgului, concertele în aer liber erau interzise în România. “Aşteptăm colindători ad-hoc”, precizează şefa APTOR. Între timp, la finalul săptămânii trecute, CNSU a propus reluarea acestor evenimente, dar cu câteva condiţii: să fie permis accesul spectatorilor doar până la 30% din capacitatea spaţiului, aceştia să fie vaccinaţi sau trecuţi prin Covid şi să participe cel mult 1.000 de persoane. Prin urmare, organizatorii vor analiza în perioada următoare dacă vor include şi câteva concerte, mai mici, în programul Târgului de Crăciun. 

Lumea fanteziei 

În aşteptarea sărbătorilor, a început amplasarea ghirlandelor speciale luminoase şi a fost înălţat un brad în punctul central al Pieţei Unirii. Anul acesta, decoraţiunile sunt “semnate” de Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea, care a preluat asigurarea serviciului de iluminat public în municipiu. Cu o investiţie de 550.000 lei, vor fi împodobite zonele centrale: Piaţa Unirii, podul Sfântul Ladislau şi străzile Vasile Alecsandri, Libertăţii, Iosif Vulcan şi Republicii.

Toate decoraţiunile sunt noi, inclusiv un brad înalt de 15 metri, care va fi ornat cu globuri şi fundă roşie. Pe stâlpi vor fi puse perdele de lumini calde, vor fi agăţaţi “ţurţuri” şi diverse figurine, iar în zona teatrului va fi montat un banner luminos cu mesajul “La mulţi ani! / Boldog új évet!”. În plus, în centru vor fi aduse pentru prima oară şi figurine 3D care reprezintă soldăţei (foto), Moş Crăciun cu felinar, cizma Moşului şi reni.

Ornamentele şi luminile vor fi puse în funcţiune din 3 decembrie, deci din prima zi a târgului. Pentru sărbători mai colorate, mai luminate…

Știre preluată de pe ebihoreanul.ro

Related posts
NewsOradea

Constructorii pregătesc înierbarea liniei de tramvai din zona Nufărul-Cantemir (FOTO)

NewsOradeaVideo

Centrul Oradiei s-a umplut de bucurie şi culoare! (FOTO/VIDEO)

NewsSport

Liga Campionilor: Real Madrid a câștigat pentru a 14-a oară trofeul european

OradeaNewsVideo

Orădeanul Darius Mabda a câștigat „Românii au talent”! (FOTO / VIDEO)

Sign up for our Newsletter and
stay informed

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *